Un proiect de lege aflat in dezbatere ar putea conduce la majorarea tarifelor RCA si complica procesul de rezolvare a daunelor!
• Forma fara fond: potrivit propunerii, toate vehiculele avariate din Romania ar trebui sa fie evaluate de experti ai unei entitati private, nesupravegheate de ASF;
• Noua procedura birocratica ar putea conduce la majorarea tarifelor de asigurare;
• Functionarea sistemului de asigurari din Romania este periclitata de un proiect de lege nefundamentat si nediscutat cu reprezentantii pietei de asigurari.
UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania si UNSICAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania isi exprima convingerea ca adoptarea legii privind constituirea, organizarea si functionarea Corpului Expertilor si Evaluatorilor Tehnici Auto din Romania (CEETAR) ar aduce prejudicii majore asiguratilor si pietei locale de asigurari.
Conform acestui proiect, expertii si evaluatorii tehnici auto CEETAR ar putea evalua toate vehiculele avariate, in vederea stabilirii solutiilor tehnice pentru repararea lor si acordarea despagubirii, conform contractului de asigurare obligatorie (RCA) sau facultativa (CASCO).
Astfel, proiectul de lege incalca principiul libertatii contractuale si prevederile Codului Civil in vigoare, impunand efectuarea constatarii daunelor numai de catre experti tehnici auto membri CEETAR.
Proiectul a fost inregistrat la Senat pentru dezbatere publica in data de 10 aprilie 2014 cu nr. B192-2014, iar in data de 9 mai 2014 a primit avizul Consiliului Legislativ. In acest context, UNSAR si UNSICAR au transmis pozitia oficiala a celor doua entitati reprezentand piata romaneasca de asigurari catre Senatul Romaniei, expunand motivele pentru care proiectul de lege mentionat incalca legislatia in vigoare si are, totodata, un impact social semnificativ.
Efectul principal va fi acela de majorare a primelor de asigurare ca rezultat al cresterii costurilor aferente regularizarii daunelor. Clientii companiilor de asigurari vor trebui sa inteleaga faptul ca primele de asigurare auto vor creste semnificativ din cauza costurilor reprezentate de onorariile aferente expertizelor tehnice si a altor costuri legate de activitatea de evaluare.
Totodata, introducerea unui asemenea sistem ar conduce cu certitudine la complicarea procesului de solutionare a daunelor pe segmentul auto.
Mai mult decat atat, daca proiectul de lege ar fi votat si ar intra in vigoare, asiguratul roman ar ajunge sa fie discriminat prin comparatie cu ceilalti cetateni ai Spatiului Economic European. Astfel, acesta ar avea o procedura mult mai complicata de urmat in cazul in care ar fi implicat intr-un accident in afara tarii. Ar trebui sa se adreseze nu numai reprezentantului de despagubiri al asiguratorului RCA ce urmeaza sa suporte despagubirea, ci si unui membru al CEETAR.
Potrivit proiectului de lege, solutia stabilita de evaluatorul CEETAR poate fi acceptata de catre parti prin semnare, sau poate fi contestata doar in instanta, ceea ce ii confera evaluatorului drepturi depline și intangibile, determinand pentru partile care inteleg sa o conteste costuri substantiale pentru solutionarea litigiului in instanta.
De asemenea, intrarea in vigoare a unui asemenea proiect ar insemna si monopolizarea unei componente importante a activitatii de asigurari, respectiv a activitatii de regularizare de daune, aceasta fiind facuta de catre un organism privat care nu se afla sub controlul ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara.
Propunerea legislativa intra in conflict cu reglementarile speciale privind activitatea Registrului Auto Roman, conform acestei propuneri expertii CEETAR dobandind dreptul de a stabili daca, dupa o dauna, vehiculul poate fi introdus in trafic cu sau fara o noua viza ITP.
Consideram, asadar, ca functionarea sistemului de asigurari din Romania este periclitata de acest proiect de lege nefundamentat.
Dovada a faptului ca sistemul de acordare a despagubirilor pe segmentul auto functioneaza in forma actuala o reprezinta daunele de 435,75 milioane euro platite de asiguratori in 2013 pe segmentul RCA si cele de 398,75 milioane euro platite pe segmentul CASCO. Cumulate, acestea reprezinta aproximativ 90% dintre daunele platite pe asigurari generale in 2013.
Intr-o piata cu un regim de functionare firesc, reglementarea externalizarii serviciilor postvanzare este si trebuie sa ramana in sarcina autoritatii de supraveghere, asa cum se intampla in orice alt stat european. Romania poate inregistra pierderi atat la nivel de imagine, cat si la nivel investitional in cazul acordarii unui vot pozitiv pentru acest proiect de lege.



